Beletristică · Literatură contemporană · Literatură română

Recenzie ,,Tentații” de Corina Ozon

Întotdeauna când încep să citesc o carte de-a Corinei, plec, dintr-un oarecare motiv, de la premisa că va fi una ușoară, relaxantă, de la care nu trebuie să am prea multe așteptări. Și, totodată, ignor faptul că scriitura Corinei se citește dintr-o suflare, lecturarea transformâmndu-se într-o nevoie aproape carnală, de neignorat. Exact așa s-a întâmplat și cu ultimul roman al său, Tentații, apărut foarte recent la Editura Herg Benet.

IMG_1940.JPGAm citit și adorat absolut toate cărțile Corinei Ozon, începând, cam acum un an, cu Trilogia Amanților și apoi cu opera de proză scurtă Până mă voi vindeca de tine, ce mi-a bucurat sfârșitul vacanței de vară. Spre deosebire de celelalte, Tentații reprezintă ceva cu mult mai intns, ce te pune pe gânduri, invitând la introspecție prin intermediul psihanalizei Freudiene, practicate indirect de-a lungul celor 233 de pagini. Volumul este deosebit de dinamic, intrând direct în firul acțiunii.

Ne este, așadar, prezentată povestea Marlenei, un personaj de o complexitate ce ar putea fi ignorată în aparențe. În calitate de cititori, avem prilejul de a asista la o dezvoltare și o ascensiune a protagonistei, în sensul că aceasta se descoperă pe măsură ce o descoperim și noi. Dacă, în incipit, pare o străină chiar și față de ea, Marlena se angajează într-o călătorie cu un singur sens, caracterizată prin schimbări, incertitudini, dar, mai ales, curaj.

Multitudinea de personaje ce se perindă prin frântura de viață surprinsă în această carte reprezintă, cred eu, niște simpli intermediari prin care Marlena ajunge să vadă. Cu adevărat. Să se vadă pe sine, pe cei din jurul ei, pe cei care au fost sau nu și care pot încă să fie. Întregul deliciu al acestei opere stă mai ales în actul schimbării continue, negat la început și fructificat, la final.

Un alt fapt ce m-a impresionat profund este felul în care fiecare personaj, fiecare loc, fiecare detaliu, până la urmă, este prezent cu un scop foarte bine stabilit, ceea ce nu poate denota decât o măiestrie aparte a scriitoarei. Aș putea spune că îmi place absolut tot la această carte, până la cel mai mic detaliu. Concordanța dintre copertă și conținut. Dramele din copilărie și adolescență refulate și proiectate, ce ajung să se metamorfozeze într-o pereche de lentile aburite și murdare din spatele cărora privim tot ceea ce facem în mod curent. Și, nu în ultimul rând, fericirea ca act al curajului aproape suprem.

Oamenii adevărați rămân astfel până la capăt, prin foc și prin cenușă, de unde renasc în continuu.

Dincolo de toate, apreciez că fiecare carte scrisă de Corina reușește să îmi reamintească faptul că sunt, mai întâi de toate, Om. Că sunt vulnerabil, că am demonii și frământările mele, ceea ce este perfect normal. Tot ce contează este dacă le las să se joace cu mine și să mă conducă la o iminentă înstrăinare, sau invers. Tentații este un roman de analiză psihologică, al schimbării, al visurilor, al curajului, al evoluției, ce m-a surprins din toate punctele de vedere.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s