Beletristică · cărți cu țepi · Dragoste cu țepi · Dramă · Literatură contemporană · Young-Adult

Recenzie ”Și am privit cu toții spre cer” de Tommy Wallach

2016-09-28-15-41-02 Când am văzut Și am privit cu toții spre cer… în lista de sugestii de pe Elefant (de unde am și cumpărat-o la un preț foarte accesibil) mi-am spus că este încă una din cărțile a căror copertă spune multe, însă ea în sine duce lipsă de acțiune, personaje bine individualizate…o poveste bună în general. Credeți-mă când vă spun că nu m-am mai înșelat așa de tare în privința unei cărți niciodată.

Poate că fusese pusă pe acest Pământ ca să-l iubească, iar iubirea lor urma să fie singurul lucru din viețile lor scurte și stupide care avea să conteze.

Și am privit cu toții spre cer… scrisă cu măiestrie de romancierul și muzicianul Tommy Wallach este o carte superbă, ale cărei pagini aruncă spre cer cu o ploaie de idei despre tinerețe, adolescență și dorința de a face tot ce vrei de la viață în cel mai scurt timp posibil. Un roman care, într-adevăr, m-a ținut cu sufletul la gură și cu ochii spre cer.

Îl iubea?

Firește că nu – de-abia îl cunoștea.

Și firește că da – fiindcă așa îi spunea trupul ei să facă.

COPERTA. Putem vorbi despre copertă? Am pomenit despre ea vag anterior. ESTE ABSOLUT SUPERBĂ. Știu că se spune să nu judeci o carte după copertă, însă de data aceasta am făcut-o, și nu mi-o regret absolut deloc. Vă pot spune că povestea scrisă de Tommy despre o gloată de adolescenți unul mai diferit decât celălalt este în directă proporționalitate cu felul în care arată coperta: sublimă. Am râs, am plâns, am salvat lumea -sau cel puțin am încercat- împreună cu Eliza, Andy, Anita și nu în cele din urmă, Peter.

we-all-looked-up-9781481418775_hr-1050x1634

Am trăit cu adevărat. Pentru două luni. Am fost acolo. Printre Sportivul, Proscrisa, Ratatul și Tocilara am fost și eu. Timida…sau poate Observatoarea. Doar pentru puțin timp. Pentru câteva clipe, câteva sute de pagini. (394 mai exact) Pentru că atunci când ți se spune că mai ai două luni de trăit, -două luni și o săptămână în cel mai bun caz-, uiți de stereotipuri. Uiți de toate lucrurile care nu contează, de obiceiurile de zi cu zi și faci ceea ce îți dorești cu adevărat. Fumezi, bei alcool, faci sex pentru prima dată, ești tu însuți, uiți de prejudecăți și te bucuri de aceste lucruri ce păreau interzise până acum. Trăiești. Trăiești pe bune, real, sincer. Trăiești privind spre cer și poate chiar mai departe, către necunoscut.

Asteroidul era la fel de insignificant ca întotdeauna – o mica sclipire în ochiul unui zeu just, echivalentul celest al unei lovituri pe neve, practic invizibilă până în momentul în care te izbea drept în față.

Peter este starul liceului la care învață. Anita, eleva perfectă deja admisă la facultate; Eliza, fata rănită pe interior, cu un zid dur de apărare în jurul ei; Andy, adolescentul tipic care nu știe pe ce planetă se află. Știm cu toții unde se îndreaptă povestea, nu-i așa? Personalități atât de diferite, atât de unice în felul fiecăreia. Patru personalități extrem de diferite care dau impresia că nu ar putea vreodată colabora, nici măcar să mănânce la aceeași masă în cantină. Dar ce se întâmplă atunci când Sfârșitul Lumii le bate la ușă nerăbdător? Cei patru adolescenți devin unul singur de-a lungul romanului, uniți de dorința de a salva Planeta. Ce se întâmplă în final? Vă invit să citiți romanul pentru a afla.2016-09-28-15-41-01

Capitolele, după cum puteți vedea și în poza alăturată, sunt numerotate diferit în acest roman venit la noi pe Pământ deodată cu Ardor. (nu știți despre ce Ardor vorbesc? citiți.cartea. E un ordin.) Sunt ordonate descrescător de la zece la zero, la fel ca o numărătoare inversă pentru detonarea unei bombe. Credeți-mă, când am ajuns la pagina întunecată cu acel zero sfâșietor pe ea am simțit că o mică parte din mine s-a sfârșit deodată cu romanul.

Dragă Tommy Wallach, ai făcut o treabă excelentă în a-mi captura inima și a o detona după o numărătoare inversă atât de insignificantă. Îți aștept scrierile următoare, însă te rog, nu ne mai face inimile praf și pulbere. Dragi cititori ai acestui blog țepos, vă implor, citiți cartea. Nu veți regreta. Vă jur pe țepii mei de aricel onest. 😀 Voi încheia această recenzie cu un citat care caracterizează cartea mai bine decât o voi putea face eu vreodată. Enjoy!

Țară, Țară, vrem ostași. Pe cine? Pe Ardor, zise Eliza. Râseră. Asteroidul era acum un pic mai mare și mai luminos, dar ei nu se puteau opri din râs. Râdeau în fața a ceea ce nu puteau prezice, schimba sau controla.

Adoptă cartea: elefant.ro | Libris 🙂

P.S.: Nu promit nimic, însă voi încerca să vă aduc un mic interviu cu Tommy Wallach. Hihi. Zile senine și țepoase!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s