Beletristică · cărți cu țepi · Dramă · Proză scurtă

Recenzie „Promisiunea” de Silvina Ocampo

14009886_1023261381121412_400321390_nSilvina Ocampo a fost o poetă, prozatoare și traducătoare de origine argentiniană. Romanul Promisiunea, la care autoarea a lucrat cu întreruperi timp de aprozimativ treizeci de ani (cam mult având în vedere produsul final) ne pune în față pe o tavă elegantă de argint de pe timpuri întreaga viață a protagonistei. În timpul unei croaziere, aceasta scapă o broșă în apa agitată și se apleacă după ea, căzînd, inevitabil, în valurile spumoase.

De-a lungul romanului, eroina își relatează întreaga viață prin intermediul unui album; Album ce ascunde între filele sale îngălbenite de vreme portretele oamenilor care i-au marcat existența. Irene și fiica sa Gabriela, Leandro, Veronica, Vierme, Cartof, Domnul Pigmeu. Acestea sunt doar câteva nume ce capătă fețe și caractere atunci când protagonista își distrage atenția de la propriul naufragiu.

Acum doar mă odihnesc pe apă, uitându-mi numele, chipul, identitatea. În răstimpuri îmi scot o mână din apă ca s-o privesc. Ce stranie e o mână. În răstimpuri îmi răsare din apă unul dintre picioare.

Ce m-a atras la această carte? În primă instanță, coperta. Ce m-a făcut să o cumpăr? Primele trei rânduri, pe care vi le voi  cita și dumneavoastră, iubitori de cărți țepoase, hihi:

Sunt analfabetă. Cum aș putea să public textul acesta! Ce editură l-ar accepta! Cred că ar fi cu neputință, dacă nu cumva se întâmplă un miracol. Cred în miracole.

Cu cine am empatizat în această carte? Cu nimeni din punct de vedere al caracterului. Probabil diferența de câteva decenii este problema. Însă am dat peste un pasaj în care mi-am regăsit perfect descris portretul fizic. Pretty creepy. Este vorba despre descrierea lui Raul Ciro:

Ochi negri, strălucitori (nu erau negri, erau de culoarea ciocolatei), nas nici urât, nici frumos, gură cu buze groase, pomeți ieșiți…

Concluzionând, pot spune că romanul Promisiunea, de Silvina Ocampo ascunde între coperțile sale mov-lavandă o viață de om povestită prin fețele altor oameni. Recomand romanul ca o lectură ușoară de vară, poate pentru o zi ploioasă. Stropii triști ai ploii fac un duo perfect cu urma amăruie de trsitețe ce predomină peste povestire.

Citirea acestui roman m-a făcut să mă gândesc din greu la răspunsul unei întrebari, întrebare la care vă rog să-mi lăsați răspunsul mai jos, în comentarii: Ce ați regreta cel mai mult că nu ați făcut dacă v-ați afla în poziția protagonistei?

Cam atât de la mine pentru moment. Zile însorite și lectură plăcută pe ultima suta de metri din vară vă doresc! 🙂

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s